Friptură de miel

Carnea de miel, consumată cu moderaţie, are proprietăţi benefice pentru organism.

Acordaţi totuşi o atenţie sporită atunci când o consumaţi la masa pascală, tinând cont că aceasta se serveşte după un post îndelungat, în urma căruia organismul a suferit ceva modificări printr-o detoxifiere îndelungată.



Nu uitaţi să faceţi pauze mici între mese şi mai ales ar trebui să ştiţi că la friptura de miel este bine să consumaţi un pahar de vin alb sec.


I. Reţeta Friptură de miel


1. Ingrediente

a) 1 pulpă miel;

b) 1 pahar vin roşu;

c) 4-5 fire usturoi verde;

d) 1 linguriţă cimbru;



e) 1 linguriţă boia de ardei dulce sau iute;

f) 2 lămâi;

g) ulei.


2. Friptură de miel – Mod de preparare

Luăm pulpa de miel, o curăţăm de pieliţe, de grăsimea în exces şi o dezosăm dacă e cazul. Pulpa poate fi tăiată în două părţi.

Pregătim tava în care dorim să facem friptura, o ungem cu ulei şi aşezăm carnea.

Condimentăm pulpa de miel cu amestecul de condimente (cimbru, boia de ardei dulce sau iute – depinde de preferinţele fiecăruia).

Tocăm usturoiul verde, îl adăugăm peste carne, apoi punem şi zeama de la lămâie.

Introducem tava în cuptor pentru circa 60 minute.



După aceste minute, turnăm vinul peste friptură şi acoperim tava cu folie de aluminiu.

Lăsăm la cuptor tava pentru încă 20 minute.

La final putem servi friptura de miel cu garnitură de cartofi şi salată verde.

Poftă bună!


Friptură de miel

Friptură de miel




Friptură de miel publicat: 2024-05-04T08:52:31+02:00, actualizat: 2024-05-04T09:17:57+02:00 by Reţete începători